where is the love?

[ english version ]

where is the love?
Juriu
Andrea Costantino
Andrea Costantino Andrea Costantino este castigatorul Marelui Premiu la prima editie a Festivalului International de Scurt-Metraj "Where Is The love?". Filmul sau, "Il Provino", a primit 32 de premii la festivaluri nationale si internationale, printre care Premiul Uniunii Nationale a Criticilor de Film din Italia si premiul special la Nastri d.Argento, in 2004. Licentiat in drept din 2001, Andrea Costantino a studiat regie de film, montaj, imagine si scenaristica cu binecunoscuti regizori si scenaristi ca Michele Fasano si Giuseppe Tornatore. Dupa ce a lucrat ca asistent de regie la filmele "Le Bazette" (Glumele) si "La Febbre" (Febra), Andrea a organizat primul festival de scurt metraj din orasul Bari, in colaborare cu asociatia Citta'Plurale. In 2006, alaturi de compania de productie A.S.P. a Donatellei Palermo, a obtinut o finantare de 450.000 euro pentru debut din partea Ministero dei beni Culturali, pentru filmul "Falla Finita".

Camelia Nicolae
Camelia Nicolae Camelia Nicolae este, in prezent, managerul bine-cunoscutului studio roman de animatie Dacodac. Drumul pana in acest punct al carierei sale a fost unul ascendent, dedicat in totalitate creatiei filmului de animatie. Camelia Nicolae a ales lumea filmului inca de la 14 ani, cand a optat pentru Liceul Poligrafic, sectia Cinematografie. Dupa '89, urmeaza cursurile de management ale Universitatii Ecologice. Timp de 10 ani a fost ochiul mereu atent al Studiourilor Animafilm, lucrand ca operator si editor. In aceeasi perioada, a facut parte timp de 4 ani din Cercul de Fotografie APACA. In 1992, ocupa functia de Director Tehnic in cadrul echipei Dacodac. Lumea creatiei filmului de animatie nu mai are secrete pentru Camelia Nicolae, domnia sa stapanind cu talent si competenta programele computerizate dedicate. Pentru ca titulatura de "omul potrivit la locul potrivit" este caracterizarea Claudiei Nicolae, in 1998 cariera domniei sale isi continua ascensiunea catre functia de Director Adjunct, iar dupa 5 ani, in 2001, devine Managerul si Administratorul Studiourilor Dacodac.

Laurentiu Damian
Laurentiu Damian Laurentiu Damian, prorector al Universitatii Nationale de Arta Teatrala si Cinematografica I. L. Caragiale din Bucuresti, este unul dintre liderii generatiei sale in domeniul filmului documentar. A fost regizor la Studioul cinematografic Sahia timp de 10 ani. Filmele sale, atat documentare cat si de fictiune, au adunat o multime de premii la festivaluri nationale si internationale de prestigiu. Din 1991 a preluat catedra de profesor al UNATC, sectia Regie de film si TV si Scenaristica, iar intre 1997 si 2000 a sustinut cursul "Arta actorului de film" ca profesor asociat la Academia de Teatru de la Targu-Mures. Doctor Magna cum laudae in cinematografie si media, talentul si profesionalismul sau i-au adus numeroase dovezi de apreciere din partea colegilor de breasla. Astfel, intre 1990 si 1995 a ocupat functia de Secretar al Uniunii Cineastilor si, in paralel, din 1993 pana din 1996, pe cea de Director Artistic al Festivalului de Film pentru Tineret de la Costinesti. Intre 1997 si 2000, Laurentiu Damian a fost Coordonator al departamentului video de la expozitia internationala de la Hanovra. Incepand cu anul 1998, este Director la Editura Video din cadrul Ministerului Culturii si Cultelor. Activitatea publicistica ii completeaza firesc drumul prin lumea filmului. Director general al revistei Cinema intre 2002-2003, Laurentiu Damian si-a adus propriul aport la cultura cinematografica din Romania, publicand doua romane: "Unde esti copilarie? (Elisabeta Bostan)" si "Despre documentar ... inca ceva in plus", nuvele, studii de analiza estetica in cinema si peste 600 de articole pe probleme de istorie si estetica cinematografica.

Manuela Cernat
Manuela Cernat Manuela Cernat, Presedintele din acest an al juriului Festivalului "Where is the love?", este unul dintre cei mai de seama reprezentanti ai societatii academice romanesti in domeniul cinematografiei si un ambasador important peste hotare al Romaniei, in acest domeniu. Dovada stau numeroasele distinctii pe care le-a primit pe tot parcursul carierei sale. Detinatoare a Premiului pentru Critica a Uniunii Cineastilor inca din 1978, doamna Manuela Cernat primeste in 2002 Diploma Curtii Imperiale a Japoniei, pentru ca, in 2003, aportul sau la cultura romaneasca sa fie recompensat cu Ordinul Meritul Cultural , in grad de Comandor, iar, in 2004, statul Italian ii acorda distinctia Steaua Solidaritatii Italiene, in grad de Cavaler. Sefa a Catedrei de Comunicare Audiovizuala a UNATC, doamna Manuela Cernat este membru in Biroul Executiv si Presedinte al Centrului Roman in cadrul Societatii Europene de Cultura de la Venetia si membru al New York Science Academy. Membru al Uniunii Scriitorilor si al Uniunii Cineastilor din Romania, membru al Consiliului Stiintific in cadrul Institultului de Istoria Artei al Academiei Romane, Manuela Cernat a contribuit la dezvoltarea culturii romanesti printr-o activitate publicistica deosebit de vasta. Este semnatara a numeroase volume de cercetare, traduceri, studii publicate in volum si scenarii de film documentar.

Steve Teers
Steve Teers Steve Teers este Directorul General al Diva Pictures Ltd si, deasemenea, producator, regizor si editor de imagine. Inarmat cu o diploma in Muzica&Dans si experienta in teatru si spectacol muzical, Steve s-a lansat in cariera realizand videoclipuri pentru trupe ca Spandau Ballet, Duran Duran si Mick Jagger. Apoi, timp de 7 ani a fost coordonatorul unui proiect comunitar care organiza workshop-uri pentru refugiati, grupuri de persoane cu disabilitati si tineri potential criminali. In 1994, Steve a pus bazele companiei Diva Pictures la Studiourile Ealing Film, care s-a dezvoltat ulterior intr-un centru de productie pentru filme documentare, corporate si experimentale. Au urmat o serie de misiuni internationale care au inclus filmari in Mongolia, Nepal, Ecuador, Washington, Algeria si Romania. Lucreaza in prezent la 7 filme documentare pentru o televiziune britanica si a sponsorizat productia de televiziune, foarte apreciata, "Jeremy Hardy vs. Armata Israeliana", despre activitatile pentru pace in Palestina, descris ca parte a unui nou curent al comediei politice. Steve a ramas fidel ideii "am o camera - filmez", lucrand de multe ori singur ori sustinand tineri creatori de film experimental. Colaboareaza, in paralel, la clubul de scurt-metraje "Critical Sync" - proiectie de filme de scurt-metraj internationale in subsolul unui club din Soho, Londra - si cu numerosi artisti pentru documentarea despre Forumul Coregrafiei Europene.